Accident în Capitală: O ambulanţă s-a tamponat cu un automobil
Un bărbat s-a ales cu mâna fracturată şi o sperietură zdravănă după ce maşina pe care o conducea s-a tamponat, aseară, cu o ambulanţă. Accidentul a avut loc la intersecţia străzilor Sciusev cu Vasile Alecsandri.
Maşina serviciului de urgenţă, în care se aflau şoferul şi un asistent medical, se întorcea de la o chemare. Iar la intersecţia străzilor Sciusev cu Vasile Alecsandri a intrat în coliziune cu automobilul de marca Mitsubishi.
Şoferul automobilului susţine că a fost lovit lateral de o ambulanţă, care mergea cu girofarul stins, în timp ce se deplasa.
În urma impactului, automobilul de marcă Mitsubishi a fost grav avariat, iar ambulanţei i-a fost deteriorată doar partea din faţă. Poliţia urmează să stabilească cine se face vinovat de producerea accidentului.