Patronii belgieni, obligaţi prin lege să ofere ouă de Paşte angajaţilor
Patronii belgieni neatenţi la ceea ce semnează, s-au angajat să ofere ouă de Paşte funcţionarilor şi să ude plantele Ministerului de Economie, a transmis instituţia, care a iniţiat această manevră pentru a îi încuraja să fie mai prudenţi, relatează AFP, citat de gandu.info.
După ce a remarcat faptul că în 2011, peste 1.000 de oameni de afaceri au depus plângere pentru că au semnat contracte cu aşa-zişii editori ai anuarelor profesionale, Serviciul public federal (SPF) Economic a trimis la rândul său la începutul lui martie 10.000 de cereri de informaţii destinate unui pretinse constituiri bazei de date fictive, "Belgian Online Register".
Aproape 200 de responsabili ai companiilor au trimis un document semnat, de fapt un contract, în care se angajau să plătească aproape 1.000 de euro timp de trei ani pentru a figura în acest director de firme, dar şi să ude plantele administraţiei şi să livreze ouă de Paşte funcţionarilor, a precizat ministerul într-un comunicat.
Aceste menţiuni apăreau în josul paginii, scrise cu font mic. "Prea des, companiile acceptă oferte fără a fi suficient informate", a declarat ministrul Economiei, Johan Vande Lanotte, care ar avea dreptul să solicite aproape 600.000 de euro responsabililor neatenţi.
Însă nu o va face, pentru deoarece "contractul" indica de asemenea: "Aceasta nu este o factură" şi era însoţit de o pagină de sfaturi pentru a evita fraudele.