Surpriză! Timofti, uimit de numirea cumnatului său în funcţia de vicepreşedinte al raionului Floreşti
Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, spune că a rămas uimit când a auzit despre numirea cumnatului său în funcţia de vicepreşedinte al raionului Floreşti. Asta pentru că nu ştia nimic despre activitatea acestuia, în afara profesiei de jurist. Declaraţiile au făcute, aseară, la Moldova 1.
"A fost un anunţ înainte de numirea lui. Domnul Reşetnicov a anunţat, la televizor că iată Timofti deja îşi numeşte neamul în funcţie. Am crezut că e un truc care se aplică de către politicieni. A doua zi am aflat că într-adevăr a fost o hotărâre prin care el a fost numit din partea PL. Ştiţi, chiar am rămas uimit. Asta e soarta fiecăruia. Eu nu ştiu, vă spun, nu cunosc", a declarat Nicolae Timofti.
În cadrul aceleaşi emisiuni, Nicolae Timofti a declarat că este adeptul unui regim parlamentar şi îi va susţine pe cei care vor pleda pentru reducerea împuternicirilor şefului statului şi transmiterea acestora către Parlament şi Guvern.
De asemenea, şeful statului a afirmat că, în perioada următoare, va efectua mai multe vizite peste hotare, printre care în România, Ucraina sau Rusia. Ordinea exactă a acestora nu a fost stabilită deocamdată. Cert este că, la sfârşitul lunii aprilie, Nicolae Timofti va merge într-o vizită de lucru la Bruxelles.