Dinamo Chişinău-Dinamo Tiraspol, scor 3:2
Nebunie în finala Campionatului Naţional de volei masculin. Şi cel de-al treilea meci dintre Dinamo Chişinău şi Dinamo Tiraspol a avut nevoie de 5 seturi pentru a desemna învingătoarea. Echipa din capitală a învins cu 3-2 în primul meci de pe teren propriu şi mai are nevoie de doar o victorie pentru a cuceri în premieră titlul.
Dinamo Chişinău a făcut un pas important spre primul său titlu naţional. Formaţia din capitală a reuşit să se impună în cel de-al treilea meci din finala Campionatului Moldovei la volei în faţa formaţiei Dinamo Tiraspol cu 3-2. Meciul a fost dramatic, iar scorul pe seturi a fost 25-18, 23-25, 25-23, 17-25 şi 16-14.
"Băieţii fiind atât de tineri şi au reuşit să se mobilizeze în ultimul set. Este ceva fantastic sunt foarte mulţumit", spune antrenorul Dinamo Chişinău, Valentin Pereu.
În urma acestei victorii, Dinamo Chişinău a preluat conducerea în seria de pâna la trei victorii şi conduce cu 2-1. În primele două meciuri de la Tiraspol echipele au obţinut fiecare câte o victorie cu 3-2.
"Eu cred că şansele sunt egale în continuare. Dinamo Chişinău are un mic avantaj, dar nu e mare, aşa că se poate de întors rezultatul", a menţionat jucătorul Dinamo Tiraspol Dumitru Vizivschi.
Următorul meci dintre Dinamo Chişinău şi Dinamo Tiraspol se va desfăşura pe 5 aprilie, la fel în capitală. În caz de victorie, chişinăuenii îşi vor asigura primul titlu de campioană naţională. Dacă va învinge echipa din stânga Nistrului, soarta titlului se va decide în meciul decisiv, care va avea loc la Tiraspol.