Un an de la crima şocantă de la Durleşti: Criminalul încă nu a fost descoperit
Astăzi se împlineşte un an de la tragicul eveniment din Durleşti. Nu departe de biserica "Sfântul Andrei" din localitate au fost depistate cadavrele a doi tineri, care au fost ucişi cu bestialitate. Olga Câşlaru, de 15 ani, şi Ilie Racu, de 18 ani, au fost împuşcaţi în timp ce se aflau în maşină. Până în prezent, crima nu a fost descoperită.
Vestea despre moartea celor doi tineri a îngrozit întreaga ţară. Mai mult, atunci una dintre versiunile poliţiştilor era că tinerii au fost împuşcaţi de un criminal în serie, care în toamna lui 2010 a omorât un alt cuplu, lângă Ialoveni. Gândul că un ucigaş cu sânge rece este în libertate îi îngrozea pe locuitorii oraşului Durleşti şi se pare că nu în zadar. Peste o lună, odiosul scenariu s-a repetat.
Tentativa de omor a avut loc în noaptea de 18 spre 19 mai. Toate au fost la fel. Un cuplu, o maşină parcată de această dată lângă o pădure. Doar că, de această dată, victimele au opus rezistenţă. Tânărul din maşină era un poliţist. Deşi a fost rănit, atât el, cât şi fata au reuşit să fugă. Poliţia a pornit din nou în căutare.
Timpul trecea, iar criminalul nu a mai fost descoperit. Disperate, rudele celor ucişi au apelat la ajutorul clarvăzătorilor din Rusia, care au spus că până la sfârşitul lui 2011 bărbatul va fi reţinut. În acest timp, presa a încercat, de nenumărate ori, să afle cum decurge ancheta, dar fără niciun răspuns.