ÎNFIORĂTOR: Doi copii de 10 ani, ucişi într-un sacrificiu ritualic în Mexic
Opt persoane au fost arestate în nordul Mexicului, fiind acuzate de uciderea a doi băieţi în vârstă de 10 ani, dar şi a unei femei, în urma a ceea ce autorităţile locale consideră a fi un sacrificiu ritual, informează Jurnalul.ro.
Procuratura din Sonora, un oraş din nord-vestul ţării i-a acuzat pe suspecţi de apartenenţă la cultul La Santa Muerte (Sfânta Moarte), unul care celebrează moartea şi care a cunoscut o ascensiune fulgerătoare, ajungând actualmente să aibă circa două milioane de adepţi.
Sângele victimelor este turnat împrejurul unui altar pe care se află idolul cultului, simbolizat de un schelet cu o coasă.
Cele trei cadavre au fost descoperite la locul de altar instalat la Nacozari, o comunitate minieră aflată la câteva zeci de kilometri de graniţa cu SUA.
Ancheta a fost declanşată după ce familia lui Jesus Octavio Martinez Yanez a raportat dispariţia băiatului în vârstă de 10 ani la începutul lunii martie.
Ritualul criminal avea loc în timpul nopţii, la lumina lumânărilor, iar în cadrul acestuia, venele victimelor erau tăiate în timp ce acestea erau încă în viaţă. Acestea erau lăsate să sângereze până mureau, iar sângele era colectat în bidoane.
Majoritatea celor arestaţi făceau parte din aceeaşi familie, Silvia Meraz şi fiul acesteia, Ramon Palacios, fiind consideraţi liderii cultului. Într-o declaraţie dată presei locale, Meraz a spus că "femeia era o vrăjitoare şi trebuia să moară".
Externe