Observatorii ONU merg în Siria. Vor monitoriza modul de aplicare a planului de încetare a operaţiunilor militare
Peste 200 de observatori ai Naţiunilor Unite vor ajunge zilele acestea în Siria, informează Al Jazeera. Ei vor monitoriza modul în care se pune în aplicare planul de încetare a operaţiunilor militare. Cu toate că preşedintele Bashar al-Assad, a acceptat încetarea focului, pe reţelele de socializare apar zilnic imagini video în care se aud împuşcături şi sunt lansate rachete.
Potrivit ambasadorului Statelor Unite la ONU, Susan Rice, membrii Consiliului de Securitate sunt divizaţi în legătură cu sancţiunile pe care urmează să le aplice guvernului sirian.
"Consiliul de Securitate nu a fost în stare să răpundă promt şi să implementeze sancţiuni semnificative", a declarat ambasadorul SUA la ONU.
Autorităţile de la Damasc au anunţat, săptămâna trecută, că acceptă planul de pace propus de ONU şi de Liga Arabă, prin intermediul trimisului special Kofi Annan. Ultimele date oferite de Naţiunile Unite arată că de la începutul conflictului, peste 9.000 de persoane şi-au pierdut viaţa. Guvernul sirian îşi justifică însă acţiunile violente prin faptul că s-ar lupta "bandele teroriste" care încearcă să destabilizeze Siria.