Alexandru Tănase despre PLDM: E o filă pe care am întors-o şi am rupt-o din trecutul meu
Preşedintele Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase, spune că activitatea sa în Partidul Liberal Democrat este o filă întoarsă, la care nu mai vrea să revină. Mai mult, acesta mărturiseşte că la moment, nu şi-ar dori să se întoarcă în politică. Declaraţiile au fost făcute la postul de televiziune N4.
Alexandru Tănase susţine că a rupt legăturile cu partidul din care a făcut cândva parte. „Nu ştiu ce se întâmplă la ora actuală în PLDM. Nu ştiu dacă mai vreau să mă întorc înapoi, e o filă pe care am întors-o, dar şi am rupt-o din activitatea mea”, a declarat acesta.
Preşedintele Curţii Constituţionale spune că deocamdată, nu are ce căuta în politică. „Pentru moment, nu vreau să revin în politica activă a ţării, sunt mulţumit de ceea ce fac acum, îmi place ce fac şi cred că îmi reuşeşte. Cred că până la sfârşitul mandatului, voi reuşi să fac multe lucruri bune”, a precizat Tănase.
Amintim că Alexandru Tănase a plecat din PLDM pe 10 aprilie 2011. Acesta şi-a anunţat decizia la Congresul formaţiunii, menţionând atunci, că deşi nu e cea mai fericită zi din viaţa sa, o face „cu deplină conştiinţă şi cu inima împăcată".