Noua generaţie Mazda6 se va lansa în septembrie la Paris
Mazda6 se va lansa la finele lunii septembrie, în cadrul Salonului Auto de la Paris şi se va inspira masiv din conceptul Takeri, scrie automarket.ro.
La fiecare eveniment, Takeri a fost bine primit, semn că viitoarea generaţie Mazda6, dezvoltată pe baza conceptului, strânge încă de pe acum un număr mare de fani.
În cadrul conferinţei de presă desfăşurate la New York, oficialii japonezi au ţinut să anunţe că vom face cunoştinţă cu versiunea de serie a prototipului Takeri, adică cu noul Mazda6, chiar în această toamnă, în cadrul Salonului Auto de la Paris.
Conceptul Takeri a fost expus cu un tren de rulare nou şi o configuraţie de propulsie ce îşi va face loc şi pe versiunea de serie a modelului de clasă medie. Este vorba despre un diesel Skyactiv de 2.2 litri, asistat de un sistem start-stop şi o transmisie automată Skyactive Drive.
Jim O'Sullivan, preşedintele executiv Mazda America de Nord, a declarat: "Cu tehnologia Skyactiv şi motoarele de nouă generaţie am demonstrat tuturor că eficienţa motoarelor poate garanta în continuare performanţe dinamice. Mazda 3 şi CX-5 sunt cele mai bune exemple. Cu Mazda6 vom încerca să rupem monotonia segmentului mediu şi să atacăm puternic rivalii actuali".