Credincioşii catolici sărbătoresc astăzi Vinerea Mare, zi de doliu şi post negru
Azi e Vinerea Mare pentru credincioşii catolici. Milioane de oameni retrăiesc ziua în care Iisus Hristos a pătimit şi a fost răstignit pe cruce. Vinerea Mare e zi de doliu şi de post negru.
Sute de pelerini s-au adunat la primele ore ale dimineţii, în faţa Bisericii Sfântului Mormânt din Ierusalim, pentru a aştepta ca uşile locaşului să se deschidă.
"Sunt catolică şi aceasta este o zi specială pentru mine. Nu numai comemorezi momentele acelei zile, dar mergi şi pe paşii parcurşi. Este o adevărată plăcere pentru mine", a spus o femeie.
"Sunt aici, în Ierusalim, pentru a trăi evenimentele din Săptămâna Mare şi sunt fericit pentru acest lucru. Acum aştept să intru în Biserică pentru a mă ruga", a explicat un bărbat.
La Vatican, Papa Benedict al XVI-lea va oficia Slujba Patimilor în Biserica Sfântul Petru. Ceremonia va fi urmată de tradiţionalul drum al crucii prin centrul oraşului Roma. Sâmbătă seara, Suveranul Pontif va participa la slujba pascală, pentru ca duminică dimineaţa să rostească binecuvântarea "Urbi et Orbi".