Vladimir Voronin i-a urat drum bun lui Valeri Kuzmin
Preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, a avut azi o întrevedere cu Valeri Kuzmin, care îşi încheie mandatul de ambasador al Federaţiei Ruse la Chişinău.
Cei doi au discutat despre dezvoltarea relaţiilor moldo-ruse în perioada când Valeri Kuzmin a ocupat funcţia de ambasador al Rusiei în Moldova, dar şi despre perspectivele de evoluţie ale Uniunii Eurasiatice. În acest context, Vladimir Voronin a declarat că Partidul Comuniştilor a fost primul în ţara noastră care a salutat ideea creării unei astfel de uniuni şi a aderării Republicii Moldova la aceasta.
O altă temă de discuţie a vizat reglementarea conflictului transnistrean. Valeri Kuzmin a subliniat că Rusia a pledat întotdeauna pentru soluţionarea acestei probleme cu respectarea principiului integritatăţii teritoriale a R. Moldova.
Atât Valeri Kuzmin, cât şi Vladimir Voronin au salutat numirea lui Dmitri Rogozin în calitate de reprezentant al liderului de la Kremlin pentru Tiraspol.
Preşedintele PCRM i-a mulţumit lui Valeri Kuzmin pentru contribuţia adusă la dezvoltarea relaţiilor bilaterale dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă, şi i-a urat succes în activitatea sa diplomatică de mai departe.
- Timofti către Kuzmin: Voi discuta cu Rusia în limbajul prieteniei, pe prim plan fiind interesele Moldovei
- Valeri Kuzmin îşi face bagajele. Ce spune ambasadorul rus înainte de plecare
- Kuzmin la conferinţa de adio: Ştiu expresia "La botul calului". Dacă nu pleci din ospeţie, atunci e "Kaput-ul calului"