Chirtoacă la mormântul lui Valeriu Boboc: A fost o crimă din partea autorităţilor de atunci
Mormântul lui Valeriu Boboc a fost astăzi loc de pelerinaj pentru cei care au vrut să aducă un omagiu celor ce şi-au pierdut viaţa în timpul protestelor din aprilie 2009. Cu lacrimi în ochi, părinţii tânărului şi-au exprimat dezamăgirea că la trei ani de la aceste evenimente nimeni nu a fost pedepsit pentru moartea copilului lor. Printre cei prezenţi a fost şi primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă.
La trei ani de la moartea lui Valeriu Boboc, durerea din sufletul părinţilor lui este la fel de intensă.
"Nu sunt în stare să privesc acum nici cadrele de atunci la televizor. Nimic nu s-a aflat şi nu ştiu dacă se va mai afla vreodată ceva", spune mama lui Valeriu Boboc, Ana Boboc.
"O să se afle, complet poate nu, dar o să se afle, vrând nevrând o să apară la iveală" a adăugat tatăl lui Valeriu Boboc, Victor.
O alinare pentru cei doi părinţi este nepotul Dragoş, fiul lui Valeriu Boboc. Deşi are doar 4 ani, ştie că tatăl său a murit în timpul protestelor.
"Ştiu cum arăta tata, dar nu îl ţin minte. A murit şi nu mai trăieşte", a spus fiul lui Valeriu Boboc.
La mormântul lui Valeriu Boboc a venit şi primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă.
"Crimă şi laşitate din partea autorităţilor de atunci. Probabil mai sunt şi alţi actori şi din altă parte nu doar din tabăra comuniştilor", a declarat primarul general al Capitalei, Dorin Chirtoacă.
Victimele protestelor din aprilie 2009 au fost comemorate şi de partidele Acţiunea Democrată şi Democraţia Acasă.