Coldplay a semnat unul dintre cele mai bănoase contracte din istoria muzicii. "The Sun" scrie că nimeni nu a dezvăluit detaliile exacte ale acordului încheiat cu casa de discuri Universal, dar că e vorba de milioane de lire sterline.
Cotidianul britanic notează că, în condiţiile în care cei patru membrii ai trupei au împărţit în mod egal toate câştigurile, fiecare ar urma să se aleagă cu câteva milioane de lire sterline. Preşedintele Universal, Paul Connolly, spune că e mândru că a început colaborarea cu formaţia de rock alternativ. "Au vândut peste 50 de milioane de albume în toată lumea, iar succesul enorm de care se bucură este pe deplin meritat", a declarat Connolly. Coldplay este formată din solistul Chris Martin, chitaristul Jonny Buckland, basistul Guy Berryman şi bateristul Will Champion.