Directorul şcolii profesionale de electromecanică din Bălţi spune că nu a primit niciun document privind închiderea şcolii
Profesorii şi administraţiile şcolilor de meserii care vor fi închise de la 1 septembrie au primit vestea cu surprindere. Ei spun că au aflat că au rămas fără locuri de muncă din presă. Acum, elevii vor trebui să se transfere la alte instituţii de specialitate. Dascălii intenţionează să ceară o întrevedre cu ministrul Educaţiei. În caz contrar unii dintre ei ameninţă cu proteste.
Ministrul Educaţiei a anunţat ieri la şedinţa Guvernului că va închide cinci şcoli profesionale din satele Ciuciulea, raionul Glodeni, Târnova, raionul Donduşeni din Târgul Vertiujeni, raionul Floreşti, o instituţie din Bălţi, dar şi singura şcoală de meserii din Cantemir. În total, 230 de bugetari ar putea rămâne fără un loc de muncă.
Ministrul Educaţiei, Leonid Bujor, afirmă însă că este vorba despre absorbţia acestor instituţii de învăţământ de către alte şcoli profesionale din regiune. Demnitarul a spus că închiderea acestor instituţii a fost inevitabilă în condiţiile în care ele nu mai sunt atractive pentru tineri.
Autorităţile promit că îi vor ajuta pe profesori, dar deocamdată nu au anunţat cum şi când. De asemenea, autorităţile nu au spus ce se va întâmpla cu sediile acestor şcoli şi nu a prezentat vreun plan de repartizare a elevilor care încă nu au absolvit instituţiile vizate.