Coreea de Nord agită spiritele: Satelitul va fi lansat
Situaţie tensionată în peninsula coreeană. Regimul de la Phenian şi-a reconfirmat intenţia să lanseze un satelit cu ajutorul unei rachete cu rază lungă de acţiune. Reacţiile nu au întârziat să apară. În timp ce Rusia critică iniţiativa Coreei de Nord, China face apel la calm şi reţinere.
Coreea de Nord s-a declarat pregătită să lanseze racheta cu rază lungă de acţiune în această săptămână. Ultimile pregătiri vor fi efectuate astăzi, urmând ca satelitul să fie montat pe dispozitiv.
"Ne aşteptăm ca asamblarea să fie finalizată astăzi. Lansarea satelitului Kwangmyongsong-3 este cadoul poporului cu ocazia centenarului liderului nostru, Kim Il-sung. Astfel, nu poate fi considerat un test balistic", a declarat Ryu Kum-Chol, vicedirectorul Centrului spaţial.
Rusia a reacţionat imediat, subliniind că iniţiativa demonstrază nepăsarea Phenianului faţă de rezoluţiile ONU, care interzic acestei ţări orice activitate nucleară sau utilizarea rachetelor balistice. Şi Coreea de Sud a avertizat că regimul nord-coreean va rămâne complet izolat, dacă îşi va duce la bun sfârşit planul. Pe de altă parte, Beijingul face apel la calm, pentru a preveni escaladarea tensiunilor.
În 2009, Phenianul a lansat în spaţiu un alt satelit, acţiunea fiind condamnată de Statele Unite şi Coreea de Sud.