Gala premiilor în Sănătate la prima ediţie! Autorităţile au acordat zece trofee
Statul i-a premiat pentru prima dată pe toţi cei care promovează un mod sănătos de viaţă. Astfel, cei mai remarcabili medici din ţară, precum şi reprezentanţi ai ONG-urilor, mediului didactic şi jurnalişti au fost apreciaţi în cadrul primei ediţii a Galei premiilor în Sănătate, organizată de Ministerul Sănătăţii.
La prima ediţie au fost oferite zece trofee. Printre premianţi a fost şi veteranul medicinii moldoveneşti, chirurgul în vârstă de 77 de ani, Timofei Moşneaga.
"Mulţumesc Ministerului Sănătăţii. Vreau să spun că tot ce este în puterea mea se consacră poporului moldovenesc", a declarat Timofei Moşneaga.
"Pentru prima dată am convenit că această gală va atenţiona şi va trage un semnal de alarmă. Îmbătrânirea activă sau sănătatea adaugă ani oamenilor. Prevenirea maladiilor, care provoacă morbiditate şi invaliditate prematură, este posibilă să fie realizată prin această campanie de informare", a spus ministrul Sănătăţii, Andrei Usatâi.
Gala premiilor este dedicată Zilei Mondiale a Sănătăţii şi la organizarea acesteia au colaborat Compania Naţională de Asigurări în Medicină şi Biroul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii din Moldova.