"De ce Tkaciuk a comandat dezordinile din 7 aprilie atât de ieftin?"
Preşedintele comuniştilor, Vladimir Voronin, susţine că nu îl cunoaşte pe bloggerul rus Eduard Baghirov şi spune că asemenea eroi vor mai apărea. De asemenea, fostul preşedinte afirmă că în viitor, "vor apărea şi alte versiuni şi aiureli" despre ce s-a întâmplat pe 7 aprilie 2009. Declaraţiile au fost făcute la Euro TV.
"Nu cunosc această persoană şi nici nu am cunoscut-o niciodată. Când era în arest, acest Baghirov făcea alte declaraţii. De ce eu acum trebuie să comentez aiurelile cuiva? Cred că dacă vor mai treace vreo 10 ani de la evenimentele din 7 aprilie 2009, vor mai apărea aşa eroi ca Baghirov, dar şi diferite versiuni despre ce s-a întâmplat atunci", a spus Vladimir Voronin.
"De unde a apărut acest Baghirov şi cum? De ce nu l-au arestat imediat după 7 aprilie, dacă era implicat în aceste evenimente? După ce l-au lăsat să fugă, au început să apără declaraţii. Eu am o întrebare: ei au făcut expertiza medicală a acestei persoane, au documentele necesare despre sănătatea ei?", s-a întrebat preşedintele comuniştilor.
Totodată, liderul PCRM afirmă că vor mai apărea versiuni referitoare la adevărul despre 7 aprilie. "Cu cât mai mult timp o să treacă şi se vor şterge urmele, cu atât mai mult vor aiuri, iar actuala guvernare nu a făcut nimic pentru a dezvălui aceste evenimente. Situaţia se înviorează din toate părţile anume în ajunul acestei zile de 7 aprilie, apoi se uită totul şi se lasă baltă", a adăugat preşedintele comuniştilor.
Cu privire la filmul apărut recent despre evenimentele din aprilie 2009, Voronin spune că nu l-a privit, iar acuzaţiile aduse în scurtmetraj le consideră aiureli. "L-am întrebat pe Mark Tkaciuk de ce aşa ieftin a comandat dezordinile din 7 aprilie. Trebuia să ofere măcar cinci milioane de dolari, nu 500.000, cum se spune în film", a comentat râzând fostul şef al statului.
Vladimir Voronin a ţinut să precizeze că este deranjat de faptul că actuala guvernare a numit data de 7 aprilie "Ziua Libertăţii", chiar dacă nu există nicio apreciere dată de instanţa de judecată cu privire la ce s-a întâmplat atunci.
Recent, pe Internet a apărut un nou film despre evenimentele din 7 aprilie 2009. În scurtmetraj se aude vocea unei persoane, care afirmă că PCRM ar fi comandat dezordinile din 7 aprilie 2009, iar bloggerul rus Eduard Baghirov ar fi trebuit să primească 500.000 de dolari de la Mark Tkaciuk, drept răsplată.
Politică