Parlamentarii vor lucra săptămâna viitoare "printre oameni"
Deputaţii au decis că pe 19 şi 20 aprilie nu se vor întruni în şedinţe, ci vor lucra în teritoriu. Aceştia vor reveni la muncă în Parlament pe 26 aprilie, când va fi audiat raportul anual al Guvernului.
"Această perioadă, dintre Paşte şi Paştele Blajinilor, este o oportunitate pentru ca parlamentarii să fie în mediul oamenilor. În acest timp se justifică prezenţa deputaţilor nu în sala Parlamentului, ci în teritoriu, alături de oameni", a precizat preşedintele Legislativului, Marian Lupu.
În acelaşi timp, deputatul neafiliat Mihai Godea este sceptic în privinţa muncii deputaţilor în teritoriu. "Nu cred că parlamentarii se vor întâlni cu alegătorii și cetățenii, în audiențe oficiale. Se vor întâlni cu alegătorii într-un mediu informal", a menţionat acesta.
Şedinţa de astăzi a Parlamentului a durat doar 30 de minute, timp în care aleşii poporului au epuizat ordinea de zi.