Explozii în Columbia, după sosirea lui Barack Obama în această ţară
Explozii în Columbia. Câteva bombe de mici dimensiuni au explodat în această noapte în capitala ţării, Bogota, şi în oraşul Cartagena. Deflagraţiile au loc la scurt timp după ce preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a ajuns în Cartagena, unde urmează se desfăşoare "Summitul Americilor".
Două bombe de mici dimensiuni au explodat în apropierea misiunii diplomatice a Statelor Unite din capitala Columbiei. La faţa locului au ajuns mai multe echipaje de poliţie.
"S-au produs câteva explozii, iar tehnicienii cred că ar fi vorba despre nişte bombe artizanale, care au fost lăsate într-un copac din apropiere, iar ulterior au fost detonate cu o telecomandă. Nimeni nu a fost rănit în urma incidentului", a menţionat Luis Eduardo Martinez, comandant la Poliţia Metropolitană .
Şi în localitatea Cartagena, situată la 1.000 de kilometri de capitală, s-au produs câteva deflagraţii. Una dintre bombe a fost amplasată pe un teren viran, în apropierea zonei unde se află majoritatea hotelurilor din oraş.
Exploziile au avut loc la puţin timp după ce avionul care-l transporta pe liderul de la Casa Albă, Barack Obama, a ajuns în localitate. Obama va participa la un summit care reuneşte şefii de stat ai continentului.
Autorităţile columbiene luptă de aproape jumătate de secol împotriva gherilei marxiste FARC, din care fac parte peste 9.000 de oameni.