Cum sărbătoresc Paştele deputaţii moldoveni VIDEO
Deputaţii spun că respectă tradiţiile pascale. Aşa că, în noaptea de Înviere, vor merge la biserică, iar după slujbă se vor aduna, împreună cu membrii familiei, în jurul mesei festive. Cei mai mulţi parlamentari spun că preferă bucatele tradiţionale, de aceea sărmăluţele şi piftia nu vor lipsi din meniul de sărbătoare.
„În ziua de duminică, 15, în sânul familiei, vom merge şi la unii părinţi şi la alţii, aşa cum se face la moldoveni. Atunci când e vorba de tradiţii, chiar sunt conservatist”, a mărturisit preşedintele Parlamentului, Marian Lupu.
“Mergem la ţară, la casa părintească toţi ne adunăm şi sărbătorim aşa cum am sărbătorit în copilărie, este o tradiţie. Mâncăm începând cu răciturile şi terminând cu sarmalele”, a spus preşedintele de onoare al PD, Dumitru Diacov.
“Vom merge în seara de Paşte la biserică şi dimineaţa cu toată familia. Bucatele ţin foarte mult şi de bucătăria tradiţională a noastră. Un miel vom pregăti, pasca neapărat pe masă, ouăle roşii încondeiate şi nemijlocit o friptură de iepure”, a relatat Maria Ciobanu, deputat PLDM.
“Paştele e o sărbătoare de familie, o sărbătorim în cercul familiei, cu copiii. Croim puţin timp să vedem şi părinţii”, a menţionat Iurie Bolboceanu, deputat PD.
“Ca de obicei, acasă, aici, în Chişinău, pentru că aici e nepotul, copiii. La ţară voi pleca la Paştele Blajinilor”, a spus Gheorghe Brega, deputat PL.
“Şi de această dată în familie, avem o familie mare, cu soţia, copiii, fraţii, părinţii, este obişnuit”, a afirmat Valeriu Munteanu, deputat PL.
“Paştele de obicei îl sărbătorim acasă, în familie, cu copiii, părinţii. A doua sau a treia zi vom merge şi la ţară”, a spus deputatul neafiliat Mihai Godea.
În perioada sărbătorilor de Paşte nu vor avea loc şedinţe în plen ale Parlamentului. Deputaţii vor trebui, însă, să lucreze în teritoriu. Potrivit preşedintelui Parlamentului, în acest moment, mai mult decât oricând, este justificată prezenţa aleşilor poporului mai aproape de oameni.
Politică