Tragedie în noaptea de Înviere: O femeie a murit, după ce casa i-a luat foc
Embed:
O femeie de 81 de ani din satul Ţaul, raionul Donduşeni şi-a pierdut viaţa după ce casa în care locuia a luat foc. Tragedia s-a întâmplat chiar în noaptea de Paşti.
Specialiştii care cercetează cauzele producerii incendiului spun că focul ar fi izbucnit din cauza nerespectării regulilor de exploatare a sobei. Totodată, Serviciul Situaţii Excepţionale aduce la cunoştinţă faptul că, de Paşti, pe teritoriul ţării s-au produs 10 incendii. În noaptea de Înviere, situaţia din biserici a fost monitorizată de peste 300 de angajaţi ai Serviciului Protecţie Civilă şi Situaţii Excepţionale.
De la începutul anului, în ţară au avut loc peste 700 de incendii, în urma cărora şi-au pierdut viaţa 67 de oameni, dintre care cinci copii.