80 de kg de heroină, confiscate de oamenii legii. Cinci cetăţeni turci, pe banca acuzaţilor
Procurorii PCCOCS au finalizat urmărirea penală în cazul a cinci traficanţi de droguri şi au trimis dosarul în instanţa de judecată. Este vorba despre un grup criminal format din cetăţeni ai Turciei, care aduceau în ţara noastră heroină din Afganistan, iar ulterior, o comercializau în Uniunea Europeană.
Procurorii PCCOCS și ofițerii de investigație ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră au documentat gruparea criminală timp de doi ani. Astfel, în cadrul urmăririi penale au fost identificate două linii posibile de transportare a drogurilor.
Iniţial, traficanţii aduceau heroina din Afganistan prin Iran, Azerbaidjan, Georgia, de unde o transportau cu feribotul în Ucraina şi o depozitau în Republica Moldova, după care o transportau în Olanda sau Germania. Ulterior însă, membrii grupării au schimbat traseul. Astfel, drogurile cumpărate din Afganistan erau transportate prin Iran, Turcia, Bulgaria, România, Republica Moldova şi erau comercializate, e asemenea, în Olanda sau Germania.
Pentru a putea transporta heroina, traficanţii au cumpărat patru semiremorci și camioane de tractare, în care au amenajat locuri speciale pentru a ascunde drogurile.
În februarie 2018, membrii grupării au camuflat 80 de kg de heroină într-o semiremorcă încărcată cu roşii, pe care le-au transportat din Turcia în Republica Moldova, prin Bulgaria și România. Oamenii legii au urmărit toată activitatea traficanţilor, aşa că au găsit ulterior drogurile pe teritoriul unui depozit din Ialoveni.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, membrii grupării riscă până la 15 ani de închisoare pentru trafic de substanţe narcotice şi de la 3 la 10 ani de puşcărie pentru contrabandă.
Actualitate
- Trei moldoveni, reţinuţi pentru contrabandă ilicită de mărfuri (VIDEO)
- CAPTURĂ RECORD cu peste 260 kilograme de cocaină. Unde erau ascunse drogurile
- CU ACUZAŢII, DAR FĂRĂ PROBE. Membrul PPDA, Gheorghe Petic a refuzat să dea nume în cazurile de contrabandă cu ţigări
- Afacere dată peste cap şi dealeri de droguri din Capitală, reţinuţi. Cu cât vindeau o pastilă ecstasy (VIDEO)