8.000 de pachete cu ţigări, confiscate la frontieră. Unde urmau să ajungă
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iași au descoperit și confiscat 8.000 de pachete cu ţigări de contrabandă, în valoare totală de 92.750 de lei româneşti, marfă ce urma să ajungă pe piața neagră de desfacere din România.
În data de 3 septembrie, în jurul orei 22:10, poliţiştii au observat, pe direcția localității de frontieră Miorcani, cu ajutorul autospecialei de supraveghere cu termoviziune, mai multe persoane ce aveau asupra lor colete voluminoase. Imediat, s-a procedat la interceptarea acestora, însă din cauza vegetației abundente din zonă, persoanele au reușit să fugă peste râul Prut, fapt pentru care fost anunțate autoritățile de frontieră ale statului vecin, pentru luarea măsurilor legale ce se impun.
În urma inventarierii conținutului celor cinci colete, a rezultat cantitatea de 160.000 de ţigarete (8.000 de pachete cu ţigări), în valoare totală de aproximativ 92.750 de lei româneşti.
Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.
- Culmea MINCIUNII continuă. Cine e tânărul care a sperat că la frontieră nu-i va fi solicitat permisul de conducere
- FOCURI DE ARMĂ la frontieră. Mai mulţi contrabandişti de ţigări au dat bir cu fugiţii la vederea poliţiştilor de frontieră
- 33 de migranţi din Irak, între care 11 copii, au fost descoperiţi la Nădlac ascunşi într-un TIR turcesc
- Moldovean, cercetat pentru dare de mită. Ce intenţiona să facă bărbatul