Voronin l-a lăudat pe Rogozin şi a criticat politicienii care s-au opus vizitei oficialului rus
Liderul PCRM Vladimir Voronin salută vizita vicepremierul rus Dmitri Rogozin la Chişinău. Totodată, Voronin susţine că politicienii care au criticat vizita oficialului rus nu doresc soluţionarea conflictului transnistrean. Declaraţiile au fost făcute de liderul comunist după întrevederea pe care a avut-o, în această seară, cu Dmitri Rogozin, la sediul Ambasadei Rusiei de la Chişinău.
"Este pentru prima dată în 20 de ani când Rusia a numit în această funcţie un demnitar cu un rang atât de înalt. Eu cred că prin această numire premierul rus Vladimir Putin a început să-şi realizeze promisiunea că după alegerile prezidenţiale din Rusia, Moscova va atrage o atenţie deosebită statelor CSI", a spus Voronin.
Preşedintele PCRM spune că a discutat atât despre problema transnistreană, cât şi despre relaţiile economice dintre Chişinău şi Moscova. Voronin a spus că numirea unui vicepremier rus în funcţia de reprezentant special al preşedintelui Rusiei pentru Transnistria reprezintă un pas important în dezvoltarea relaţiilor moldo-ruse.
Totodată, fostul preşedinte i-a numit antistatalişti pe politicienii, care s-au opus vizitei oficialului rus.