Plahotniuc a organizat dezbateri publice privind trecerea la votul uninominal: Oamenii doresc să aleagă direct deputaţii
Prim-vicepreşedintele Parlamentului, Vlad Plahotniuc, rămâne pe poziţie. După ce a anunţat despre iniţiativa sa legislativă prin care vrea ca Moldova să treacă la sistemul uninominal de vot, democratul a organizat astăzi şi la o dezbatere publică pe marginea acestui proiect.
Întâlnirea a fost moderată chiar de Vlad Plahotniuc. În cadrul acesteia au participat reprezentanţi ai societăţii civile, membri ai partidelor parlamentare, experţii internaţionali, dar şi comentatorii politici.
„Am decis să promovez votul uninominal la cererile insistente din partea alegătorilor, pe care le-am acumulat în cadrul întâlnirilor în majoritatea raioanelor din Moldova. Oamenii doresc să aleagă direct deputaţii, care să poarte răspundere personală în faţa alegătorilor”, a declarat Vlad Plahotniuc.
Autorul proiectului speră că acesta va fi votat de către Parlament, inclusiv de către deputaţii PCRM, şi asta pentru că „odată cu trecerea la votul uninominal va apărea motivaţia de a promova în Parlamentul Republicii Moldova şi exponenţii direcţi ai alegătorilor din regiunea transnistreană, ceea ce lipseşte în sistemul actual”.
Totuşi, nici partenerii de alianţă şi nici reprezentanţii opoziţiei nu s-au lăsat convinşi de ideea lui Plahotniuc. Astfel, membrul PLDM Tudor Deliu a declarat că votul uninominal ar putea aduce oameni noi în politică, dar este importantă responsabilitatea aleşilor faţă de alegători. Liberalii, însă, vor să vadă cum se poate aplica votul uninominal prin corespondenţă, iniţiativă propusă de PL.
„Sper că astăzi este pusă baza unei discuţii constructive, deşi în cadrul PCRM încă nu există o decizie determinată cu referire la această iniţiativă”, a spus deputatul comunist Vasile Şova.
„Votul uninominal ar permite reprezentarea regiunilor în Parlament şi ar clarifica situaţia cu votul etnic, o problemă care persistă. Totodată, ar fi redusă dictatura partinică”, a declarat reprezentantul Partidului Acţiunea Democratică Corneliu Gurin.
La rândul său, preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, a menţionat că CEC „este gata să vină cu soluţii tehnice, pentru a elimina orice lacune de procedură”.
Anterior, Vlad Plahotniuc a prezentat o iniţiativă legislativă care, odată adoptată de către Parlament, va permite trecerea la sistemul uninominal de vot în cadrul alegerilor parlamentare. Astfel, potrivit membrului PD, în Legislativul de la Chişinău vor fi aleşi mai mulţi reprezentanţi direcţi ai localităţilor din toată ţara şi nu vor fi votate persoanele din listele întocmite de către partide.
Precizăm că dezbaterea a fost organizată împreună cu Institutul Naţional Democratic (NDI), Institutul Republican Internaţional (IRI), Fondul Friedrich Ebert şi Fondul Internaţional pentru Sisteme Electorale (IFES).