Federaţia de fotbal din Moldova: transferul lui Ibrahima Camara de la Olimpia la Academia a fost ilegal
Federaţia de fotbal din Moldova a decis - transferul lui Ibrahima Camara de la Olimpia la Academia a fost ilegal. Jucătorul ganez va fi şi în continuare jucătorul Olimpiei, iar clubul Academia şi însuşi jucătorul vor fi penalizaţi. Preşedintele studenţilor, Alexandru Cojuhari spune că de vină în cele întâmplate este fotbalistul.
Transferul lui Ibrahima Camara de la Olimpia la Academia Chişinău a fost catalogat de comitetul de disciplină a FMF ca fiind ilegal. Ganezul în vârstă de 17 ani a fost suspendat 6 etape de campionat şi penalizat cu 500 de dolari. A căzut pe mâna legii şi FC Academia care trebuie să plătească o amendă identică de 500 de dolari. Preşedintele clubului Alexandru Cojuhari va fi suspendat pentru 3 luni.
Imediat după meciul Academia - Olimpia din prima etapă de campionat, Camara şi-a propus serviciile clubului din Chişinău.
Ibrahima Camara are 17 ani. Primul său contract în Moldova l-a semnat la vârsta de 15 ani, în sezonul 2007-2008 cu Tiligul Tiraspol. De atunci a evoluat doar la echipele Tiligul şi Olimpia Bălţi.