Negruţă despre scandalul de la Banca de Economii: Consiliul de Administraţie ales pe 13 aprilie este ilegal
În opinia reprezentanţilor statului, care deţine pachetul de control al Băncii de Economii, Consiliul de Administraţie ales, pe 13 aprilie, de acţionarii minoritari, este ilegal. Şi asta, pentru că, la adunare, nu au fost invitaţi reprezentanţii acţionarului majoritar.
Mai mult, ministrul Finanţelor, Veaceslav Negruţa, a declarat pentru Publika TV că nu au fost respectate procedurile prevăzute de lege, inclusiv cele ce ţin de alegerea preşedintelui adunării, de procedura de vot, dar şi altele. Statul a contestat în judecată deciziile aprobate în cadrul adunării convocate de acţionarii minoritari, însă judecătorii nu au dat, deocamdată, niciun verdict. Ministrul Finanţelor consideră acest fapt drept unul alarmant, deoarece, în unele cazuri, judecătorii emit decizii şi în câteva ore.
"Această adunare, din 13 aprilie, a fost atacată de către acţionarul majoritar, de către stat, cu patru zile înainte, în instanţa de judecată. Şi nu o să mă credeţi, până în ziua de azi, nu este nicio decizie de judecată. Când atacă în judecată unii acţionari, decizia se ia în trei ore şi, în dimineaţă, apare şi titlu executoriu. Când în judecată se adresează statul, decizia durează mult timp, după ce evenimentul expiră", explică ministrul Finanţelor, Veaceslav Negruţă.
Reprezentantul unui acţionar minoritar spune că va fi contestată şi decizia din 12 aprilie, aprobată în cadrul adunării convocate de reprezentanţii statului.
Unul dintre consiliile alese ale Băncii de Economii are cinci membri. Patru desemnaţi de Guvern şi unul - de acţionarii minoritari. Reprezentanţii statului sunt secretarul general al Guvernului, Victor Bodiu, viceministrul Economiei, Octavian Calmâc, precum şi reprezentanţii Ministerului Finanţelor Veaceslav Mămăligă şi Elena Matveeva.
În Consiliul de Administraţie, ales de acţionarii minoritari, statul are trei reprezentanţi, iar minoritarii - doi. Componenţa acestuia nu a fost votată, însă, de către reprezentanţii Guvernului, pe motiv că unul dintre acţionari, şi anume compania Lectom, nu a obţinut autorizare de la Banca Naţională de a participa la şedinţe, după ce a preluat 18 la sută din acţiunile Băncii de Economii.