Păreri contradictorii: Moscova vrea să evacueze muniţiile din Transnistria SAU să-şi consolideze contingentul militar
Моscova intenţionează să evacueze muniţiile din regiunea transnistreană, scrie kommersant.ru. Potrivit sursei, anume acesta ar fi fost scopul vizitei în stânga Nistrului, de acum o săptămână, a ministrului rus al Apărării Anatoli Serdiukov. Pe de altă parte, analiştii de la Chişinău susţin că vizita lui Serdiukov nu a fost întâmplătoare, iar contingentul militarilor ruşi în stânga Nistrului ar putea fi consolidat.
Menţionăm că, în depozitele de la Colbasna se păstrează între 20 şi 25 de mii de tone de muniţii, iar procesul de evacuare a arsenalului va începe la sfârşitul acestui an. Problema retragerii muniţiilor a fost discutată şi în timpul recentei vizite la Tiraspol a vicepremierului rus, Dmitri Rogozin. Kommersant.ru mai scrie că, Rogozin ar fi propus ca o parte a muniţiilor să fie distrusă pe loc, din cauza că ar fi netransportabilă. Diplomaţii ruşi dau asigurări că aspectul politic al problemei a fost rezolvat, menţionând că, dacă Igor Smirnov considera că muniţiile sunt proprietatea regiunii şi zădărnicea retragerea lor, atunci Evgheni Şevciuk nu va proceda astfel. Nu ar trebui să existe obstacole nici din partea Ucrainei.
Totodată, sursa notează că nu doar evacuarea armamentului rusesc din regiune ar putea duce la soluţionarea diferendului transnistrean. Astfel că Moscova doreşte un consens cu Occidentul privind securitatea regională în întreg bazinul Mării Negre. Potrivit publicaţiei, Moscova este îngrijorată de faptul că trupele navale ruseşti prezente în Marea Neagră sunt inferioare numeric faţă de prezenţa NATO în aceiaşi regiune.
Pe de altă parte, analistul politic Nicolae Chirtoacă este de părere că, vizita lui Anatoli Serdiukov are, de fapt, scopul de a consolida contingentul militarilor ruşi în stânga Nistrului. "Orice parte a acestui conflict se pregăteşte pentru negocieri, iar prezenţa militară este un argument forte. Rusia ştie foarte bine care sunt principalele argumente. De facto, acestea sunt prezenţa militară ce ar putea fi consolidată şi însăşi Tansnistria, care nu va promova propria politică, dar orice pas va fi coordonat cu Moscova. Asfel, partea rusă, care urmăreşte obiective strategice pe termen lung, se va implica în procesul de negocieri ".
Amintim că, în perioada anilor ‘90 Rusia şi Ucraina au semnat un angajament privind transportarea muniţiilor de pe teritoriul Republicii Moldova, care este valabil până în prezent. În opinia Moscovei, retragerea muniţiilor va crea un fundal favorabil pentru soluţionarea politică a conflictului transnistrean.