Dumitru Galagoţ şi Vladimir Cheleş, singurii boxeri moldoveni cu şanse de calificare la Trabzon
Embed:
Dumitru Galagoţ şi Vladimir Cheleş sunt singurii boxeri moldoveni care mai au şanse să obţină cote olimpice la turneul european de calificare de la Trabzon.
Ambii pugilişti s-au calificat în semifinale: Galagoţ în categoria de 64 de kilograme, iar Cheleş în categoria de 91 kilograme.
Singura şansă de calificare la Olimpiada de la Londra pentru boxerii moldovenii ar fi câştigarea medaliilor de aur, având în vedere că în aceste două categorii, pentru zona Europei, au rămas disponibile câte o singură cotă olimpică.
La un pas de o cotă olimpică a fost Valeriu Cîrma care a ratat calificarea în semifinale în categoria 49 de kilograme, unde erau disponibile patru cote olimpice. Galagoţ şi Cheleş îşi vor disputa semifinalele pe 20 aprilie.