INVESTIGAŢIE: Cui plătim, de fapt, câte 3 lei pentru o călătorie cu microbuzul
Şapte firme, majoritate dintre ele cu persoane influente în spate, administrează aproape 80 % dintre rutele de microbuze care circulă zilnic în municipiul Chişinău. Asta deşi, oficial, cele 72 de rute existente, care pun la dispoziţie 1874 de microbuze, sunt administrate de nu mai puţin de 19 firme. Asta arată rezultatele unei investigaţii publicate astăzi în Ziarul de Gardă.
„Deşi la prima vedere ar părea că unei asemena firme i-ar reveni trei, maximum patru rute, în realitate, lucrurile stau cu totul altfel, pentru că legislaţia în acest domeniu nu reglementeză numărul de rute pe care îl poate avea o firmă”, anunţă jurnaliştii.
Astfel, familia consilierului municipal Iurie Topală, care a fost inclus pe locul 9 pe listele Partidului Liberal la alegerile locale din 2011, deţine firma SRL „Ruta Prim”, care are cele mai multe rute de microbuz - 12 la număr, inclusiv ruta autobuzelor 122 A, care, spre deosebire de restul microbuzelor de rută, au dreptul să circule pe bulevardul Ştefan cel Mare. Totuşi, potrivit Ziarului de Gardă, Iurie Topală nu figurează oficial drept administrator al SRL „Ruta-Prim”, iar actele arată că alesul local liberal ar deţine doar câteva procente din cota statutară a firmei. Documentele oficiale mai arată că firma, care deţine cele mai multe rute din capitală, este condusă de către Sergiu Olaru.
În topul companiilor care deţin cele mai multe rute de microbuz se află şi firma C.P. „Auto-Rapid”, al cărei manager este Nicolae Seredneac. Această firmă deţine 11 rute cu microbuze care circulă pe drumurile capitalei. Seredneac a avut tentative de a se implica în politică, candidând fără succes la alegerile din 1998 pe listele Blocului Social-Democrat Speranţa condus de către Anatol Ţăranu”, anunţă sursa, care menţionează că printre fondatorii firmei se numără şi Veaceslav Banari, arbitru de fotbal care a arbitrat mai multe meciuri în ţară, dar şi peste hotare.
„Câte 8 rute din Chişinău deţin firmele Agenţia de Transport SRL „Microbuz”, condusă de Ion Mămăligă şi SRL „NVST” condusă de Ofrim Nuţu. Mămăligă a fost acuzat deseori de mai multe ilegalităţi în domeniu, însă de fiecare dată a reuşit să-şi demonstreze nevinovăţia. Acesta este membru PD şi a candidat fără succes pe listele democraţilor la alegerile locale din 2011, fiind anterior consilier ales în CMC, iar actualmente este preşedintele Asociaţiei Transportatorilor Privaţi ale căror drepturi le apără inclusiv prin intenţia de a majora preţul unei călătorii până la 5 lei. Pe de altă parte, în informaţiile prezentate de CÎS, se spune că firma „NVST” condusă de Ofrim Nuţu are dreptul de a activa în cultura plantelor furajere, fabricarea vinului şi comerţul cu amănuntul în magazinele nespecializate şi niciun cuvânt despre activităţi în domeniul transportului de pasageri.
În topul deţinătorilor celor mai multe rute de microbuz a intrat şi fostul ministru al Transporturilor Afanasie Smochin. Firma deţinută de acesta, SRL „Asoio”, are un capital statutar de 8,2 milioane de lei, celelalte firme având un capital social standard de 5400 de lei. „Capitatul social uriaş şi-ar putea găsi acoperirea în faptul că Smochin a fost ministru al Transporturilor în Guvernul Braghiş. În 2001 a fost ales ca deputat, fiind pe locul 22 în listele PCRM, iar ulterior a devenit membru al Comisiei juridice, pentru numiri şi imunităţi”, notează ZdG.
SRL „Remta Transport Privat” şi SRL „Foc” deţin câte 5 rute de maxi-taxi. Prima firmă este condusă de către Mihai Reus, care este de profesie pedagog şi a candidat în la alegerile parlamentare din 25 februarie 2001 din partea Partidului Ţărănesc Creştin Democrat din Moldova, fiind al patrulea în lista condusă de către Vladimir Reus. Întâmplător sau nu, SRL „Remta Transport Privat” are aceeaşi adresă juridică ca şi CP „Auto-Rapid”. În ceea ce priveşte SRL „Foc”, unicul fondator şi conducător al firmei este Veaceslav Gorbatenco.
„Celelalte 17 rute rămase sunt administrate de către 12 firme. Niciuna dintre acestea nu deţine mai mult de 2 rute”, conchide Ziarul de Gardă.