Protest în faţa închisorii unde este deţinută Iulia Timoşenko
Zeci de oameni au protestat în faţa închisorii unde îşi ispăşeşte pedeapsa Iulia Timoşenko, pentru a-şi arăta suportul pentru fostul premier ucrainean. Manifestaţia a fost organizată, după ce noul proces, în care Timoşenko este acuzată de evaziune fiscală, a fost amânat până pe 21 mai, din cauza stării sale de sănătate.
Instanţa susţine că este imposibil ca audierile să se desfăşoare în lipsa lui Timoşenko, care acuză dureri cronice de spate. Pe de altă parte, Evghenia, fiica fostului prim-ministru, susţine că cele trei săptămâni de răgaz nu o vor ajuta pe mama sa să se facă mai bine.
Atât avocaţii, cât şi familia deţinutei insistă asupra faptului că Iulia Timoşenko are nevoie de tratament medical într-o clinică specializată. Fostul premier ucrainean ispăşeşte o pedeapsă de şapte ani de închisoare, după ce a fost găsită vinovată de abuz de putere în octombrie 2011.