Ce spune MAI despre omorul de la Orhei şi implicarea poliţiştilor
Ministerul Afacerilor Interne spune că dacă se va demonstra că în omorul de la Orhei este implicat vreun poliţist, atunci el ar putea fi demis.
"Ministrul de Interne a emis o dispoziţie de a cerceta cazul şi dacă se va depista că unii poliţişti sunt implicaţi se vor lua măsurile de rigoare. Cei care încalcă sunt demişi, iar cei care lurează sârguincios sunt promovaţi. Acest lucru face parte din proiectul de reformare a MAI", a explicat consilierul ministrului de Interne, Eugen Onică.
Poliţiştii au reţinut, aseară, o persoană suspectată că ar fi implicată în incident, iar o a doua s-a predat benevol. Oamenii legii urmează să stabilească dacă arma din care s-a tras era deţinută legal.
Sâmbătă la Orhei au avut loc schimb de focuri. În rezultat, o persoană şi-a pierdut viaţa, iar alta a fost internată în stare gravă la spital, după ce a fost snopită în bătaie.
Pe acest caz a fost deschis un dosar penal pentru omor intenţionat. În dosarul figurează şi numele luptătorului de kickboxing Constantin Ţuţu. Totodată, poliţia a ridicat de la faţa locului două maşini. Unul din automobile era cu numere de înmatriculare transnistrene şi cu urme de gloanţe.