Repetiţie militară la Kremlin. Autorităţile se pregătesc de Ziua Victoriei
Sute de militari şi zeci de blindate au invadat Piaţa Roşie din Moscova. Armata Rusiei a desfăşurat o nouă repetiţie nocturnă pentru Parada de Ziua Victoriei. Peste 14.000 de militari şi aproximativ 100 de elemente de tehnică militară vor participa, în total, la Parada de 9 mai.
La repetiţie au participat opt sisteme de rachete operativ-tactice Iskander-M, trei lansatoare de rachete balistice Topol-M, 16 sisteme de rachete antiaeriene S-400 şi Pantsir-S, precum şi zeci de vehicule blindate. Nu a fost implicată doar tehnica aeriană.
Ultima repetiţie nocturnă a Paradei Victoriei va avea loc pe 3 mai, după care va fi organizată o repetiţie generală pe 6 mai. Parada militară va avea loc în Piaţa Roşie şi va marca 67 de ani de la Victoria în de-al Doilea Război Mondial împotriva trupelor Germaniei naziste.
Evenimentul va începe la ora 9, ora Moldovei, şi va dura 45 de minute. Pe parcursul zilei vor avea loc mai multe manifestaţii, care vor culmina cu un foc de artificii în Piaţa Roşie.