Campioana Dallas a pierdut al doilea meci cu Oklahoma City
Campioana din NBA, Dallas Mavericks este tot mai aproape de a fi eliminată chiar din prima etapă a play-off-ului. Dallas a pierdut cel de-al doilea meci din sferturile Conferinţei de Vest în faţa formaţiei Oklahoma City cu scorul de 99-102. Miami Heat, în schimb, a obţinut a doua victorie în faţa formaţiei New York Knicks, scor 104-94.
Cel mai bun jucător al meciului a fost vedeta formaţiei Dallas Mavericks, Dirk Nowitzki, care a reuşit să îşi treacă în cont 31 de puncte. După această înfrângere, Dallas este condusă cu 2-0 de Oklahoma în seria meciurilor de până la patru victorii.
Cu acelaşi scor la general, Miami Heat conduce formaţia New York Knicks, după ce a învins cu 104-94. New York nu a mai câştigat în această fază a competiţiei din anul 2001.
Într-un alt meci, Indiana Pacers a învins Orlando Magic cu 93-78 şi a egalat scorul în serie. După două meciuri rezultatul este de 1-1.