Reprezentanța UE celebrează pe larg Ziua Europei 2012 în Republica Moldova
În perioada 12 - 19 mai, la Chişinău şi Comrat, la iniţiativa Reprezentanței Uniunii Europene în Republica Moldova, va fi celebrată pe larg Ziua Europei 2012 în Republica Moldova! În centru sărbătorii se vor afla “Satele Europene”, unde vor avea loc dezbateri publice pe teme politice şi economice privind cooperarea Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, cu participarea ambasadorilor Uniunii Europene şi a reprezentanţilor autorităţilor publice din Republica Moldova. Misiuni diplomatice ale ţărilor europene își vor prezenta obiceiurile, tradiţiile, patrimoniul cultural şi vor oferi preparate din bucătăria naţională. În cadrul "Școlilor de limbi" vor avea loc lecţii de limbi europene, precum şi un concert folk de muzica europeană în timpul zilei.
Începutul sărbătorii - 12 mai 2012, Chișinău, Piața Marii Adunări Naționale la orele 14.00. Manifestațiile vor culmina cu un concert cu participarea interpreților din Republica Moldova și din străinătate. Concertul va avea loc pe 12 mai cu începere de la orele 19:00.
În cadrul celebrărilor Zilei Europei, în perioada 14-18 mai va avea loc Festivalul Filmului European (cinematograful “Gaudeamus”, Chișinău). În fiecare zi vor fi proiectate două-trei filme europene în limba originală cu subtitrare în limba de stat a Republicii Moldova; în total, vor fi proiectate 14 filme europene. Intrarea la festivalul de filme este liberă.
Pentru prima dată, celebrarea Zilei Europei va avea loc și în Găgăuzia, 19 mai, piața centrală a municipiului Comrat. Programul evenimentelor va fi similar celor din Chișinău de pe 12 mai.
Ziua Europei este organizată de Reprezentanța Unuinii Europene în Republica Moldova. Lista sponsorilor acestui eveniment include companiile “Sudzucker”, “Orange”, “Moldova Agroindbank” și “Flor Art”. Și-au dat acordul pentru a largă acoperire media: Evropa Plius, Publika TV, Teleradio-Moldova, publicația economică Logos-Press, JurnalTV, Info-Prim, InfoTag, Komersant PLUS, Moldavskie Vedomosti, Komsomoliskaia pravda v Молдове, Kishineovskii obozrevateli, InfoMarket, Deca-Press, Moldpres, Timpul, Moldova Suverană, Prosto Radio.
Pentru mai multe informații, vă rugăm să o contactați pe Oxana Kadochnicova, manager de proiect, la telefon +38-044-332-66-08 sau prin intermediul potei electronice [email protected].
Informații suplimentare:
Celebrarea Zilei Europei oferă o ocazie unică pentru a confirma angajamentul față de valorile europene comune, a apropia culturile și a conștientiza identitatea europeană comună în deplina ei diversitate, precum și pentru a informa opinia publica despre sprijinul pe care îl oferă Uniunea Europeană Republicii Moldova. În Republica Moldova Ziua Europei este celebrată din 2010.
Mai multe informați sunt disponibile pe site: http://eudaymoldova2012.org
P.