Comuniştii vor ca remanierile să înceapă cu Filat şi Lupu
Republica Moldova are nevoie de un nou Guvern, iar remanierile trebuie să înceapă de la Filat şi Lupu. Cel puţin aşa susţine deputatul PCRM Grigore Petrenco, invitat la emisiunea Fabrika.
"Nu ştiu dacă vor avea loc aceste remanieri, însă dacă vor fi, atunci trebuie să înceapă cu premierul Vlad Filat; preşedintele Legislativului, Marian Lupu şi cei care se ascund în spatele preşedintelui Parlamentului. Moldova are nevoie de un nou Guvern. Dacă vrem să schimbăm situaţia din ţară, inclusiv şi situaţia în domeniul criminalităţii, guvernarea trebuie să îşi dea demisia. Guvernarea este de vină", a declarat comunistul.
Potrivit deputatului PLDM Ion Butmalai, remanierile vor avea loc în cel mai apropiat timp. "Sunt de acord cu domnul Filat. Vom avea remanieri. Veţi vedea în curând ce remanieri vor fi suficiente… Este nevoie de depolitizarea instituţiilor de drept, iar miniştrii trebuie aleşi pe criterii", a precizat Butmalai.
Deputatul neafiliat Mihai Godea este, însă, de o altă părere. " Nu cred că vom avea remanieri. Mai mult, dacă va exista consens problema remanierilor va dispărea. Problema remanierilor în Guvern este o pârghie de şantaj. Miniştrii care se vorbea că vor fi remaniaţi, conduc domenii profitabile, de aceea interesele sunt mari. Roibu a fost întotdeauna pe lista remanierilor pentru că MAI este o resursă electorală", a punctat preşedintele PAD.
Amintim că prim-ministrul a declarat, încă în vara anului trecut, că vrea remanieri la Guvern şi depolitizarea instituţiilor de drept. ,,Nu voi mai accepta să lucrez cu miniştrii care nu îşi duc la îndeplinire sarcinile, cu cei care nu sunt în stare să re ridice la nivelul funcţiei", a declarat atunci Vlad Filat. Şeful Executivului spunea că unii miniştri se întrec să demonstreze liderilor lor de partid cum se opun ei prim-ministrului.