Guvernul dă 9.000.000 de lei pentru reabilitarea Lacului Sărat din Cahul
Guvernul anunţă cea mai mare investiţie în dezvoltarea infrastructurii de turism din ultimii ani. Este vorba despre un proiect de reabilitare a Lacului Sărat din oraşul Cahul. Statul intenţionează să investească în această zonă de odihnă şi agrement nouă milioane de lei din Fondul Naţional de Dezvoltare Regională.
Proiectul, acceptat spre finanţare în 2011, va fi implementat de Agenţia de Dezvoltare Regională Sud, pe parcursul a 18 luni. Acesta prevede reabilitarea şi promovarea zonei de odihnă şi agrement „Lacul Sărat” din oraşul Cahul.
Astfel, autorităţile îşi propun să atragă mai mulţi turişti, întrucât apa lacului are proprietăţi curative. Evenimentul de lansare a proiectului va avea loc, astăzi, în incinta Consiliului raional Cahul.
În ţara noastră sunt foarte puţine zone de odihnă şi agrement. Printre cele care ar putea fi aprobate oficial se numără Orheiul Vechi, Vadul lui Vodă şi Soroca.