Echipa Sfântul Gheorghe Suruceni nu a primit licenţa UEFA
Sfântul Gheorghe Suruceni este singura echipă din Divizia Naţională care nu a primit licenţa UEFA, ce permite participarea în liga superioară şi Cupele Europene. Patronul echipei, Valeriu Reniţă, a declarat că iniţiativa a venit din partea preşedintelui FMF, Pavel Cebanu.
PRIN TELEFON: VALERIU RENIŢĂ, patron Sfântul Gheorghe
"Pentru mine nu a fost o surpriză. Domnul Cebanu urmăreşte eliminarea clubului Sfântul Gheorghe, chiar distrugerea lui. Noi vom acţiona legal, cu probe, şi vom ataca decizia în instanţă", a declarat valeriu Reniţă, patroul echipei.
Preşedintele Comitetului de Licenţiere a Federaţiei, Mihai Anghel, a motivat însă decizia prin faptul că Sfântul Gheorghe nu a îndeplinit principala condiţie de licenţiere.
"Una pot să vă spun, clubul Sfântul Gheorghe nu a depus raportul anual financiar auditului independent. (...) Asta-i cea mai importantă condiţie, aşa cum reiese din regulament", a precizat Mihai Anghel, vicepreşedintele FMF.
Sfântul Gheorghe poate ataca această decizie timp de cinci zile, în caz contrar, echipa din Suruceni va avea soarta de anul trecut a formaţiilor CF Găgăuzia şi Dinamo Tighina şi va retrograda în Divizia A.