EXCLUSIV! Şeful misiunii FMI critică legea care impune statul să plătească despăgubiri cetăţenilor
Sistemul judecătoresc din Moldova trebuie îmbunătăţit prin implementarea reformelor şi nu prin adoptarea unor legi care aduc prejudicii bugetului de stat. De această părere este şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional, Nikolay Gueorguiev, care critică legea ce le permite cetăţenilor să ceară despăgubiri de la stat în cazurile în care judecătorii le tergiversează dosarele.
Şeful misiunii consideră că 4,5 miliarde de lei, suma despăgubirilor calculate pentru depăşirea termenului de examinare a dosarelor, este una exagerată şi poate afecta întreg sistemul bugetar.
"În opinia mea, astfel de legi nu ajută pentru a atinge un nivel de performanţă a sistemului bugetar-fiscal şi nici stabilitatea bugetului. Guvernul este la început de cale în ceea ce priveşte reformele în sistemul judecătoresc. Anume aceste reforme îl vor îmbunătăţi, dar nu o lege care să penalizeze bugetul", a explicat Nikolay Gueorguiev.
Aproape 600 de cereri de chemare în judecată au parvenit la Ministerul Finanţelor, prin care oamenii cer sume enorme de bani drept despăgubiri pentru faptul că dosarele lor se prăfuiesc prin instanţe.
În cinci cazuri, judecata a dispus deja achitarea unor prejudicii ce depăşesc suma de şase milioane de lei.
Economie