Pretins angajat SIS, după gratii. A cerut 8.000 de lei, iar acum riscă şapte ani de puşcărie
S-a prezentat drept angajat al Serviciului de Informaţii şi Securitate şi a încercat să extorce bani de la un poliţist din Bălţi. Pretinsul agent de securitate i-ar fi spus poliţistului că deţine informaţii compromiţătoare despre activitatea acestuia, dar că este gata să păstreze secretul contra 8.000 de lei.
Tentativa pseudosecuristului a eşuat după ce oamenii legii i-au organizat un flagrant. Bărbatul în vârstă de 30 de ani, care s-a dovedit a fi un locuitor al oraşului Făleşti, a fost reţinut în timp ce primea suma extorcată.
"S-au întreprins măsurile necesare şi persoana dată a fost reţinută în flagrant în timp ce a primit opt mii de lei. Nu putem spune cu certitudine dacă este prima tentativă sau a mai comis careva fapte cu caracter infracţional, deoarece persoana nu conlucrează cu organul de urmărire penală", a declarat şeful Secţiei Combaterea Fraudelor din Bălţi, Vasile Blanaru.
Pe numele acestuia a fost deschis un dosar penal şi acum este deţinut în izolatorul Comisariatului de Poliţie Bălţi. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă până la şapte ani de puşcărie.