Revista presei internaţionale: Fetiţa premierului britanic se numeşte Florence Rose Endellion Cameron, scrie The Telegraph
Ministrul ucrainean al agriculturii a anunţat că nu va introduce cote la exporturile de cereale, scrie Kommersant. Diplomatul a menţionat că situaţia de pe piaţa cerealieră este stabilă şi nu este nevoie de o asemenea măsură.
Autorităţile iraniene au interzis presei să publice ştiri despre liderii mişcării de protest de la Teheran. Ziarele şi agenţiile de presă nu au dreptul de a publica fotografii, nume sau articole despre potenţiali candidaţi prezidenţiali. Mişcarea a apărut în Iran în urma unei dispute referitoare la realegerea preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad de anul trecut, informează The New York Times.
Florence Rose Endellion Cameron. Acesta este numele fiicei premierului britanic David Cameron şi a soţiei sale, Samantha. Numele a fost inspirat dintr-un oraş de pe coasta nordică a Cornwall-ului. Este vorba despre Sfânta Endelienta, care a convertit la creştinism locuitorii oraşului în secolul V, scrie The Telegraph.
Minstrul român al Sănătăţii a prezentat în Guvern informarea cerută de premierul Emil Boc privind deblocarea posturilor din sistemul sanitar. Chiar dacă premierul şi ministrul de Finanţe s-au opus acestui demers motivând "lipsa banilor", reprezentanţii Guvernului au căzut de acord pentru posibilitatea deblocării a o mie de posturi, anunţă Adevărul.
Le Monde notează că autorităţile franceze continuă dialogul cu Bucureştiul referitor la expulzarea taberelor ilegale de romi, în pofida dezaprobării internaţionale. Preşedintele Nicolas Sarkozy a cerut miniştrilor să intensifice discuţiile pentru ca această problemă să fie rezolvată în scurt timp.