Este pentru prima dată când Anton a venit să facă un test HIV. Este aproape sigur că rezultatul va fi negativ, totuşi îşi ascunde faţa. Aşa, pentru orice eventualitate.

"Dacă e să judecăm după faptul că nu am auzit de oameni care trăiesc cu HIV şi nici printre cunoscuţi nu sunt asemenea persoane, de fapt sunt mulţi oameni care trăiesc cu HIV. Ei ascund asta, înseamnă că au motive", a spus Anton.

Olga nu a înţeles de ce persoanele HIV pozitive îşi ascund statutul până a devenit ea însăşi parte a acestei comunităţi.

"Se fac campanii de informare despre HIV-SIDA şi atunci când te apropii de oameni să le dai broşuri, ei pur şi simplu se feresc de tine, doar pentru că le întinzi o broşură", a menţionat Olga.

Până a afla diagnoza, Olga nu înţelegea adevăratul pericol al acestui virus. Dragostea pentru iubitul ei a fost mult mai mare decât frica de HIV.

"Mi-au pus diagnoza peste un an după ce ne-am despărţit. Am fost împreună cinci ani. Ştiam că partenerul meu este infectat, el m-a atenţionat din start. Dar asta nu m-a oprit", a relatat tânăra.

Olga nu are, deocamdată, simptomele bolii. Singura durere i-o provoacă acum cei cărora le spune despre statutul ei.

"Îmi doresc foarte mult un copil. Foarte mult. Şi el vrea copii, şi eu vreau, dar e foarte complicat. Pentru că atunci cand eşti însărcinată şi medicii află că eşti infectată, primele lor cuvinte sunt: Poate faci avort? Este foarte complicat să găseşti un stomatolog să-ţi trateze dinţii. Ginecologi, stomatologi, dar cea mai mare problemă o avem cu stomatologii", a mărturisit fata.

"El nu este obligat să comunice statutul său, că este infectat sau nu este infectat. Şi chiar dacă el comunică statutul, lucrătorul medical este obligat să acorde asistenţa medicală cuvenită, în volumul necesar", a informat Ştefan Gheorghiţă, director Centru SIDA.

"Refuzuri ca atare, în acordarea asistenţei medicale nu au fost. Sunt situaţii care au fost examinate şi în rezultat s-a constatat că de fapt, nu a fost o încălcare a dreptului pacientului, o divulgare a statutului HIV, au fost nişte neînţelegeri, este foarte important factorul uman", a declarat Tatiana Zatâc, şef direcţie Ministerul Sănătăţii.

Dar ce se întâmplă de fapt? Pentru a vedea dacă persoanelor HIV pozitive li se acordă ajutorul medical necesar, am mers la unul dintre centrele stomatologice din Capitală.

"Eu am tot ce trebuie, dar asistenta este studentă şi... nu-i... Eu nu vă refuz, nu, dar pur şi simplu ştiţi că sunt nuanţe ale vieţii. Eu am aici toate necesare în caz de ceva, în caz de urgenţă eu nu refuz, nu am dreptul să refuz. Ce să faci, s-a întâmplat, s-a întâmplat...", a spus medicul.

Adică, ne-a sugerat să mergem în altă parte.

Apoi am mers şi la un ginecolog, la un alt centru medical.

"Încercaţi la policlinică. Ei au prevăzut acest serviciu. Noi nu avem dreptul", a declarat medicul.

"Nu se face întotdeauna deschis. Nu i se spune "nu" în faţă, dar se găsesc alte motive pentru a fi refuzat", a menţionat Ruslan Poverga, directorul ONG-ului Viaţa Nouă.

"Complicaţii apar mai ales când este vorba despre operaţii complicate, cum ar fi schimbarea legamentelor. Medicii se feresc de asemenea operaţii, pentru că sunt nevoiţi să fie în contact cu lichidele, cu sângele pacientului", a explicat Igor Chilcevschi, preşedinte Liga SIDA.

"Într-adevăr, au fost mai multe adresări, inclusiv de la Centrul pentru Drepturile Omului, de la Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Pacienţilor", a precizat Tatiana Zatâc, şef direcţie Ministerul Sănătăţii.

"Dar chiar şi după adresările la Minister, la instanţele superioare, nu se întâmplă nimic. Nici măcar nu sunt certaţi aceşti medici. De regulă, ei rămân să lucreze la locul vechi de muncă", a spus Igor Chilcevschi, preşedinte Liga SIDA.

Igor Chilcevschi este una dintre puţinele persoane care vorbeşte deschis despre statutul său, chiar dacă nu-i este deloc uşor.

"Acum, dacă vecinii mei vor privi emisiunea, vor spune: Noi ştiam că are HIV, uite-l, în sfârşit recunoaşte. Au fost multe situaţii când am avut mai multe conflicte neplăcute în curte", a relatat acesta.

"Dacă aş fi trăit de unul singur... Sunt în stare să mă apăr. Îl poţi discrimina doar pe cel care îţi permite s-o faci", a mai adăugat Chilcevschi.

Şi Maria a învăţat să lupte cu discriminarea. Lecţia a fost, însă, mult prea dură.

"Când prima dată am aflat despre diagnoza mea, eram însărcinată. Ei au spus că copilul se va naşte bolnav, adică tot cu această diagnoză. Se va naşte HIV pozitiv şi asta m-a pus în gardă. Am hotărât să avortez. A fost, peremi-se o săptămână de plâns într-una. Nici nu doream să mănânc, mămica stătea lângă mine, plângea şi ea", a povestit Maria.

Mai târziu, la un centru de reabilitare, a aflat că în 98 la sută dintre cazuri, personele HIV pozitive nasc copii sănătoşi.

"Mi-am pus scopul să rămân însărcinată încă o dată, pentru că sinceră să fiu, când depăşeşti starea de şoc, e greu să te accepţi şi să trăieşti cu virusul acesta. Eu îmi vedeam scopul meu mai departe în viaţă doar… aţişoara aceea de care să mă anin, un copil, pentru care să trăiesc mai departe. Mi-am atins scopul, am rămas însărcinată, am dat naştere unui copil absolut sănătos. Am o familie împlinită, copil sănătos, am un serviciu, prieteni, familie care mă iubeşte", a spus tânăra.

"Ea, într-adevăr, se deosebeşte un pic de restul lumii. În opinia mea, este diferită, mai ales că eu o iubesc şi de asta ea se evidenţiază în mod deosebit pentru mine", a mărturisit Veniamin, soţul Mariei.

Virusul nu îi împiedică, însă, să fie fericiţi împreună ori să-şi facă planuri mari de viitor.

"Acasă, de virusul nostru ne aduc aminte doar pastilele. Una dimineaţă şi alta seara. Planurile de viitor sunt la fel ca şi a ale altor oameni: să găsesc un loc de muncă, să mă angajez, să trăiesc şi... mai vrem încă un copil", a conchis Veniamin.