Liberalii propun amenzi pentru persoanele care construiesc edificii neautorizate
Liberalii anunţă război construcţiilor neautorizate şi a acaparării ilegale a terenurilor. Deputatul PL Valeriu Munteanu a propus un proiect de lege prin care persoanele care ridică nelegitim construcţii să plătească amenzi de 50 la sută din valoarea terenului, în primul an de depistare a infracţiunii, şi 100%, în cel de-al doilea an.
"Vrem să impunem o plată a unei taxe pentru folosirea ilegală a terenurilor pe perioada în care acestea sunt ocupate ilegal şi se află în instanţa de judecată, pentru că de obicei, acestea sunt termene foarte lungi de patru şi mai mulţi ani", a precizat deputatul PL.
Prin asemenea metode liberalii speră să descurajeze ilegalităţile din domeniul construcţiilor. Iniţiativa legislativă mai prevede prelungirea termenului de prescripţie de la trei luni, la trei ani. Potrivit autorului, termenul ar fi unul suficient ca administraţia publică locală să-şi poată exercita dreptul de a revendica în proprietatea statului terenurile preluate ilegal. Valeriu Muntenu spune că doar în municipiul Chişinău, anual, au loc sute de astfel de cazuri.