10 locuri pe care trebuie să le vezi înainte să mori
Visul multora dintre noi este să vedem lumea, iar dacă nu putem facea asta, atunci măcar să vedem câteva dintre cele mai frumoase locuri din ea. Iata câteva locuri pe care ar trebui neapărat să le vezi pe parcursul vieţii, potrivit money.ro.
1. Marele Canion, SUA
Repezintă un canion foarte lung, sinuos și adânc săpat de fluviul Colorado din Statele Unite ale Americii într-un platou înalt. Grand Canyon se regăsește aproape integral ca parte a Parcului Național al Marelui Canion, unul din primele parcuri naționale create în Statele Unite. Marele Canion este una dintre cele mai pretioase bijuterii ale lumii.
2. Taj Mahal, India
Taj Mahal este un monument în orașul Agra, India. A fost construit de împăratul Shah Jahan drept mausoleum pentru soția sa, Mumtaz Mahal. Clădirea a fost construită între 1630 și 1653, intr-un timp in care era greu de crezut ca o astfel de frumusete este posibila. În 1983 Taj Mahal a devenit parte din patrimoniul mondial UNESCO și rămâne și până astăzi printre cele mai vizitate și faimoase monumente din lume.
3. Teotihuacán, Mexico
În traducere, denumire înseamnă "Locul unde omul devine Zeu", este un oraș vechi aztec situat în Mexic în apropiere de orașul San Juan Teotihuacán care are ca. 45.000 de locuitori. Orașul, până la sosirea spaniolilor, va fi mai departe considerat de azteci un oraș sfânt, ca lăcaș unde se nasc zeii. Orașul după sosirea spaniolilor va fi cercetat prin anii 1900 prin săpături arheologice, aceste cecetări sunt îngreunate de lipsa inscripțiilor. Din anul 1987 Teotihuacán aparține de patrimoniul mondial UNESCO.
4. Parcul Naţional Serengeti, Africa
Fiecare zi constituie un nou spectacol dramatic, jucat la o scară epică, pe câmpiile din Parcul Naţional Serengeti din Africa. În jur de 1,5 milioane de animale, sute şi mii de gazele şi zebre se întâlnesc aici cu leii, hienele şi gheparzii. Sa experimentezi aşa ceva, va fii cu siguranţă experienţa vieţii tale.
5. Santorini, Grecia
Insula Santorini a fost creeata de o erupţie vulcanică şi miturile din popor spun ca ar fi insula din Atlantis. Este o insulă remarcabilă, cu un peisaj ce încorporează formaţiuni de pietre, sate mici şi albe şi plaje spectaculare. Există chiar şi relicve din vremurile trecute, cum ar fi teatre lăsate de români, pieţe şi băi române. Santorini este format dintr-o serie de insule şi este un paradis care aşteaptă să fie vizitat.
6. Insulele Galapagos, Ecuador
Când te gândeşti la Insulele Galapagos te gândeşti la ţestoase uriaşe, iar ele sunt cu adevărat principala atracţie. Aceste relicve de vietăţi sălbatice şi timpuri de demult, care l-au fascinat pe Darwin în 1835, nu s-au schimbat în timp. Există 14 insule mari şi multe insule mici care construiesc fascinantul arhipelag. Din păcate, turiştii încep să îşi pună amprenata pe micul colţ de paradis.
7. Pavilionul Auriu, Japonia
Dintre sute de temple din Japonia, acesta are un exterior auriu extraordinar şi este cel mai uşor de recunoscut dintre toate. Când este lovit de razele soarelui, a fost descris ca fiind cea mai frumoasă cutie de bijuterii din lume. Deşi a fost ars în 1950, templul s-a ridicat din propria cenuşă, ca un phoenix, în numai 5 ani.
8. Templul Angkor Wat din Cambodgia
Angkor Wat este unul dintr-o mulţime de temple localizate în metropola antica Angkor. În interiorul tempului există ilustrate scene din epicele poeme Mahabharata şi Ramayana, texte sacre texte hinduite.
9. Golful Halong din Vietnam
Localizat în provincia Quang Ninh din Vietnam, golful Halong oferă un peisaj spectacular. Faimos în întreaga lume pentru apă, munţi, peşteri şi grote, Golful a fost declarat ca făcând parte din patrimoniul UNESCO din 1994 şi a fost numit unul dintre miracolele lumii.
10. Raul subteran Puerto-Princesa din Parcul National din Filipine
Printre multele puncte de atracţie din Filipine, acesta este probabil cel mai important. Râul natural şi navigabil are o lungime de 8,2 kilometri şi este cel mai mare râu subterna din lume. Râul curge pe sub muntele calcaros Sf Paul. Raul este un centru de biodiversitate, o mică oază de paradis care găzduieşte anual turişti din întreaga lume.