Accident grav la Bucureşti. 79 de răniţi, printre care şi un copil
Cel puţin 79 de persoane au fost rănite în urma unui accident în care au fost implicate patru tramvaie. Totul s-a întâmplat, în această dimineaţă în jurul orei 7.00 într-un pasaj din Bucureşti. Potrivit România TV, accidentul s-a produs după ce un tramvai s-a defectat în Pasajul Lujerului, iar altele, care veneau în spate, nu au putut frâna la timp.
37 de răniţi, între care şi copii, au fost transportaţi cu ambulanţele la spital. Cinci pasageri sunt în stare gravă, cu traumatisme cranio-cerebrale şi toracice. Alte 15 persoane au mers singure la unităţile sanitare pentru îngrijiri. La locul producerii accidentului au fost trimise 8 echipaje de prim ajutor şi 15 ambulanţe de terapie intensivă, iar răniţii au fost transportaţi la trei spitale din Bucureşti.
"Un număr foarte mare de victime au fost preluate simultan într-un spaţiu tare restrâns. Nici măcar la evenimentul de aseară nu au fost preluate atâtea victime câte au fost la accest accident", a declarat un poliţist.
Martorii povestesc cu groază despre acest accident. "Erau mulţi răniţi, oameni speriaţi, două tramvaie erau făcute acordeon", a explicat o persoană.
Circulaţia în zonă a fost blocată, iar mai multe autobuze au fost trimise pe teren pentru a prelua călătorii. Poliţiştii şi procurorii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cauza accidentului.