O tornadă a smuls acoperişul unui spital în SUA
Embed:
Statul american Texas a fost lovit de o tornadă care a provocat haos într-un orăşel cu o populaţie de 2.000 de locuitori. Cel puţin opt persoane, aflate în parcarea unei şcoli, au fost rănite.
Potrivit medicilor, rănile nu sunt grave, iar victimele sunt în afara oricărui pericol. Furtuna a distrus acoperişul unui spital, iar zece pacienţi au fost mutaţi la o altă clinică.
Totodată, din cauza vântului puternic, un tren a deraiat, 25 de vagoane fiind aruncate de pe şine.
Poliţia a îndemnat oamenii să rămână acasă, deoarece mai mulţi stâlpi de înaltă tensiune şi copaci au fost doborâţi la pământ.