Cele mai frumoase aeroporturi din lume GALERIE FOTO
Aeroporturile sunt un simbol naţional. Iar unele ţări cheltuiesc bani cu generozitate pentru a angaja şi construi clădiri spectaculoase, fără egal.
Travel + Leisure a realizat o listă în care a inclus o parte dintre cele mai frumoase aeroporturi din lume, notează ziare.com.
1. Terminalul 3, Aeroportul Internaţional din Beijing. Deschis înaintea Jocurilor Olimpice din 2008, găzduite de capitala Chinei, vastul Terminal 3, care are o lungime de 3,2 kilometri, reprezintă un dragon. Tavanul este unul cu ferestre prin care pătrund razele soarelui, iar în unele porţiuni are zone galbene şi zone roşii, care nu doar că sunt un simbol tradiţional, ci ajută şi pasagerii să se orienteze în interiorul clădirii.
2. Terminalul 4, Aeroportul Barajas, Madrid. Acest terminal, deschis în 2006, a fost realizat în aşa fel încât să facă faţă la circa 35 de milioane de pasageri pe an. Are o lungime de doar 800 de metri, dar impresioneaza prin acoperişul ondulat susţinut de piloni viu coloraţi. Atât pasagerii care sosesc, cât şi cei care pleacă trec printr-un spaţiu spectaculos, doar că la niveluri diferite.
3. Terminalul TWA, Aeroportul John F. Kennedy, New York. Terminalul TWA al aeroportului John F. Kennedy are un aspect futurist, dominat de structuri curbe realizate din beton. La prima vedere pare cam încâlcit, dar odată ajuns acolo iţi vei da seama că nu este chiar aşa.
4. Aeroportul International Carrasco, Montevideo. Noul terminal al acestui aeroport din Uruguay, deschis în 2009, a fost conceput de arhitectul de origine uruguayana Rafael Vinoly. O linie uşor curbată a acestuia, care reprezintă acoperisul, cu o lungime de 304 metri, este pe cât de simplă, pe atat de elegantă. În interior, holul pentru plecări este iluminat natural, iar deasupra este şi o terasă care permite pasagerilor opriţi aici să vadă decolările şi aterizările.
5. Aeroportul Sondika, Bilbao. Acest aeroport din Spania a fost conceput de Santiago Calatrava, fiind construit în anul 2000 şi este poreclit "La Paloma" ("Porumbelul"), datorita faptului că seamănă cu o pasăre. Interiorul este definit de mai multe "coaste" din beton, legate între ele cu geamuri, care permit luminii naturale să patrundă.
6. Aeroportul Internaţional din Denver. Aeroportul Internaţional din Denver, votat adesea drept cel mai bun aeroport din America de Nord, este apreciat îndeosebi pentru acoperişul ieşit din comun, care seamănă cu un sat de corturi indiene. Designul a fost asigurat de arhitectul Curtis Fentress, care a avut la dispoziţie trei săptămani pentru a găsi o idee inedită. Cea mai frumoasă privelişte poate fi vazută de către cei care aterizează dinspre est şi care încep să zărească siluetele "corturilor" pe fundalul Munţilor Stâncoşi.
7. Aeroportul Internaţional Incheon, Coreea de Sud. De la deschiderea lui din 2001, Aeroportul Internaţional Incheon, realizat de firma condusă de Curtis Fentress, a fost ales adesea ca fiind cel mai frumos aeroport din lume. Şi asta nu doar pentru că este primitor şi luminos, datorită tavanului alcătuit în mare parte din sticlă, ci şi pentru că infăţişează câteva elemente din cultură coreeană. Înclinarea acoperişului, spre exemplu, imită un tradiţional templu coreean, iar culoarele pentru sosiri sunt decorate cu artefacte coreene vechi de 5.000 de ani.
8. Aeroportul Marrakech Menara, Maroc. Noul terminal al acestui aeroport este un exemplu de cum poate fi îmbinat modernismul cu arhitectura tradiţională islamică. Concepută de o echipă de arhitecţi din Casablanca şi terminată în 2008, structura este formată din romburi masive din beton, ale căror interioare sunt "dantelate".
9. Aeroportul Internaţional din Kuala Lumpur, Malaezia. Unul dintre proiectele uriaşe concepute de fostul premier Mahathir Mohamad cu scopul de a face din Malaezia o ţară mai competitivă vizavi de vecinele ei asiatice este şi acest aeroport, deschis în 1998. Designul lui a fost asigurat de arhitectul japonez Kisho Kurokawa, în parteneriat cu o firma locală, iar rezultatul e atât de special, încât aeroportul nu ar putea fi confundat cu niciunul din lume.