Renumitul cântăreţ, Julio Iglesias s-a căsătorit, la 66 de ani, cu iubita sa Miranda
Renumitul cântăreţ Julio Iglesias s-a căsătorit, la 66 de ani, cu iubita sa Miranda, fost fotomodel olandez în vârstă de 44 de ani, cu care este împreună de 20 de ani. Ceremonia privată a avut loc în Marbella, Spania. Cei doi soţi au împreună cinci copii – două fete şi trei băieţi.
Este pentru a doua oară când Julio Iglesias ajunge în faţa altarului. Julio Iglesias a mai fost căsătorit cu jurnalista Isabel Preysler, cu care are trei copii: Chabeli, Julio Iglesias Jr. şi Enrique Iglesias. Ultimii doi au urmat şi ei o carieră în muzică.
Julio Iglesias are o activitate artistică impresionantă, care durează de mai bine de 40 de ani. În tot acest timp, el a vândut peste 200 de milioane de discuri şi a susţinut peste 5000 de concerte, în peste 600 de orase. Julio Iglesias a primit numeroase discuri de aur, platină şi multe alte distincţii.