Francois Hollande are o avere de 1,17 milioane de euro DETALII
Preşedintele ales al Franţei, Francois Hollande, are o avere de 1,17 milioane de euro. Potrivit declaraţiei sale de avere, publicată astăzi, Hollande nu deţine nicio valoare bursieră şi niciun fel de colecţie de obiecte de artă. Ziarul Le Figaro scrie că averea socialistului este mai mică de pragul de 1,3 milioane de euro, care presupune plata unei taxe de solidaritate pentru cei bogaţi.
Noul lider de la Palatul Elysee are în sud-estul Franţei o casă de 800.000 de euro şi două apartamente în oraşul Cannes, în valoare de 230.000 de euro şi, respectiv, 140.000 de euro. Potrivit declaraţiei de avere, Hollande mai deţine obiecte de mobilier care valorează 15.000 de euro.
De asemenea, liderul ales la Franţei menţionează că plăteşte lunar şi o rată de 1.500 de euro. Averea predecedentul lider francez, Nicolas Sarkozy, era de 2,7 milioane de euro. Francois Hollande, care câştigat alegerile prezidenţiale, va fi învestit în funcţie pe 15 mai.
- Ce salariu va avea noul preşedinte de la Palatul Elysee, Francois Hollande?
- Francois Hollande şi Nicolas Sarkozy au depus flori la mormântul soldatului necunoscut
- Merkel este convinsă că parteneriatul cu noul lider de la Palatul Elysee va fi unul stabil
- Francois Hollande va fi învestit, astăzi, în funcţia de preşedinte al Franţei