Aplicaţie cu plată de la Facebook, prin care poţi atrage atenţia prietenilor
Numărul mare de utilizatori Facebook determină conducătorii companiei să se gândească la noi modalităţi prin care să atragă beneficii de pe urma acestora. În prezent, Facebook testează o aplicaţie cu plată prin care utilizatorul poate atrage atenţia prietenilor săi.
Cu noua aplicaţie, cel care plăteşte este sigur că postarea lui va ajunge pe pagina prietenului care doreşte să i-o citească, informează realitatea.net citând Mediafax.ro.
Nu se ştie cu siguranţă care va fi preţul aplicaţiei, dar cea mai vehiculată sumă este de doi dolari. Conform sursei citate, aplicaţia ar putea veni şi gratis dacă reprezentanţii companiei hotărăsc acest lucru.
Cum jocurile de genul Farmville nu mai cresc în popularitate de ceva timp, Facebook se gândeşte la noi metode care să-i mulţumească pe cei peste 900 de milioane de utilizatori.
Aplicaţia menţionată s-ar putea numi "highlight".